Cobor treptat spre-al Nouălea Cer al Iadului, urmărindu-l pe Dante
Încă meditez la călătoria acelei gondole arborate
Ferindu-mă să găsesc viață, precum un astronaut pe Marte
Pentru c-acest comportament mă schițează drept un personaj aparte
În fața mea se conturează un tablou apocaliptic
Intrând într-un templu scriptic
Și focalizându-mi privirea spre lucrul mistic
Observ prezența unei plăci de tip anagliptic
În stânga mea, doar chinuiți
Deși în cealaltă viață au fost doar fericiți
Pe necazul altora, dar acum sunt pedepsiți
Trăind un etern necaz, cu asta sunt meniți
Fiecare naș își are nașul, asta o spun cu toții
Dar să ai o durere chinuită și ascuțită ca vârful săgeții
Cu care sunt străpunse mâinile celor ce-au fost coplici cu hoții
Nemaiputând să prindă razele dimineții
Aici domină starea de angoasă, dar mai ales de frică
Poți observa tabloul, cu tentă holerică
Unde unii cunosc suferința luciferică
Iar ceilalți condamnați au o durere veșnică
Îmi observ vecinul care vindea heroină
Cautând la infinit prea dorita eroină
Iar eu, scăldat în serotonină
Zâmbind angelic, prinde bule d-endorfină
Înțeleg pedeapsa primită de fiecare
Mulți alergă, în zadar, după înduplecare
Dar aici e un loc fără de scăpare
Bazat pe-o sinistră ierarhizare
Pe cer apare un uliu, care e necrofag
E cel mai fericit, de pe acest meleag
Mâncare din belșug, nu-i gol prepeleag
Zburând de-asupra chinuiților,ușor pribeag
Calc printre capete de gorgone
Aud demoni cântând melodios la arpeggione
Pe câmpurile pline de oase și acotiledone
Unde aleargă haite dezintegrate, de câini spinone
Umblu de zile întregi, fără repaos
Urmărind detaliat starea dominantă de haos
Iar unele persoane aflate paradoxal, scăzute din adaos
Dar care înfruntă o gripă de aftos
Am cunoscut o entitate
Care s-a remarcat prin a sa mentalitate
Spunând că poate trăi în eternitate
Din cauza sângelui nobil, chiar de divinitate
Primele amintiri legate de viață, erau destul de vagi
A crecut în singurătate, departe de cei dragi
Trăind printre cadavre și fagi
Și mânând ani de zile, numai zmeură și fragi
Căzut din gura lui Cronos
Precum un Lucifer ditionos
În cea mai neagră prăpastie neagră ca un abanos
Devenind un personaj mitic, confuz și carvenos
Primind la vârsta adolescenței, o coroană de spini
Conducând armata de druizi blajini
Și urmărind dorința tatălui, pe care-l gini
Nevoit să-și calce orgoliul, pentru a se autodefini
A trăit secole ascuns, până într-o seară,
Când în a sa cavernă a ajuns o mirifcă domnișoară
A cărui păr bălai îi contura cereasca fețișoară
Împletit în două cozi, prinse cu câte-o ațișoară
Văzând prezența fetei, entitatea rămâne uimită
Crezând că soarta sa, foarte pătimită
Se va schimba de-acum într-una fericită
Pentru că prezența fetei, era una explicită
"Ce drum te-a duce aici, scumpa mea?
Te-ai rătăcit sau ai adus o vechilimea?
Eu zic să te grăbești, căci va trece vremea
Iar timpul petrecut aici, îți poate schimba lumea..."
"Nu m-a trimis nimeni, nici nu m-am rătăcit
Și nici nu vreau să mă plâng, nu-s bună la bocit
Dar bănuiesc cine ești, adică am ghicit
Ești fiul căzut a lui Cronos, zeul cel vestit!"
"Identitatea mea, se poate afla pe-ndelete
Sunt tare curios însă, ce se-ascunde sub a tale plete
Tare poftă-mi era de-o porție de suflete
Dar azi te voi cruța, deși plin de regrete...
Eu m-am născut din ură,
Trăind singuratic, într-o sumbră abjură
Mi-am scris jurnalul cu sânge, sun formă de adjură
În care-mi prezint această întunecat-alură.
M-am născut dintr-o lacrimă destul de-nsângerată
Căzut din gura tatei aici, neieșind niciodată
Considerându-mă mereu, o cauz-abandonată
Până ai apărut tu... O, ființă minunată!"
"Eu am fost orfană,
Crescând printre lacrimi și cu dor de mamă
Am încercat s-o caut, pornind cu această teamă
Ca nu cumva să rătăcesc, în Caverna de-Alamă...
Dar, iată-mă aici, stând în fața ta
Aș vrea să fie-o față, dar n-o pot identifica
Sau măcar un chip, să-l pot cuantifica
Iar călătoria mea, s-o pot justifica..."
"Eu nu am chip, doar noaptea
Când stând sub clar de lună, îmi recitesc cartea
Pentru a reuși să îngrădesc captivitatea
Iar la nivel meta-fizic, să nu-mi pierd simplitatea"
"Te-aș putea ajuta eu. Desigur, dacă îmi permiți
Doar dacă îmi promiți
Că după ce-ți descoperi chipul, pe care bine-l meriți
Să nu-mi ceri niciodată să devenim iubiți...
Fiindc-am iubit cândva,
A fost frumos, dar nu mai pot dezarhiva
Aminitiri care mă duc cu gândul la cineva,
Ce mi-a provocat suferință, devenind altcineva..."
"Voi fi nevoit s-o fac, deși n-am mai promis,
Odată cu aflarea identității, voi face-un compromis
Dar nici tu nu vei dezvălui, o parte din ce ți-am transmis
Asftfel, vei deveni, parte din fideicomis..."
Fata făcu un sou de leac, necunoscut și pentru spirit
Care o privea intens și pizghirit
Blocat fiind la statiul de nedumerit
La masca făurită din lut și clingherit.
Purtând-o câteva zile, astfel s-a metamorfozat
Într-un chipeș și prea frumos bărbat
A cărui alură, c-o doză de epibat,
Îi oferea imaginea de tip exacerbat.
Își găsise identitatea, pe măsura lui,
Hades era, Zeul Infernului
Fiirn recunoscător ucenicei lui,
Care-a contribuit la geneza chipului.
Astfel, deși c-o dorință arzătoare,
A încercat s-o facă pe fată, propria-i ursitoare
Și-a ținut promisiunea, c-o puternic-ardoare
Chiar dacă devenea, una costisitoare
Și-a continuat astfel viața, în fundul Pământului
Unde suferința sufletelor era meteahna lui
Conturând totodată ură, până și fratelui
Care acum era, stăpânul Cerului.
Soarta făcea ca fata, ce-i oferise chipul, cu-a ei afinitate,
Să fie chiar fiica, antipaticului frate
Iar Hades acceptă asta, fugind de-anxietate
Transformând mica dorință, într-o enormitate.
În toți acești ani, ea și-a găsit părinții
Deși drumul ei, a devenit, un labirint al minții
Ce o făcea să-șo scoată, rând pe rând dinții
Făcând dintr-o năpastă, simple exerciții.
Mi-a prezentat povestea legată de nuntă,
Cum fata și cu mama, încă se înfruntă
Fapt ce-a făcut zeița să devină căruntă
Și majorând problema, care era măruntă.
Pe un ton tandru, a-nceput să-mi relateze
Dorind cuva, încă să se exteriorizeze
Și concentrând povestea, un pic s-o decupeze
Închizând ochii, oftând, începând să viseze :
"Am căutat fericirea, dar n-o puteam găsi,
Privind-o, ba chiar adiforisi,
Mi-am dat seama că n-o pot furgăsi
Și mi-am concentrat ideea de a o argăsi
Am chemat-o în abis,
Iar când a acceptat, m-am simțit admis
Și i-am promis solemn, numai clipe de vis
Fascinat de-al său mister adâncit în iris
Ochii ei erau precum două fântâni adânci
Dorind să mă scald în ei, am ajuns pe brânci
Îți ofer un sfat, legat de ce mănânci
Fiindcă afrodisiacul, aduce numai zile reci, de stânci
Mă simțeam liber, asemeni unui sălbatic cabalin
Dar templul meu devenise arhiplin
Primind și sufletele pustiite din parte fratelui meu stenohalin
Care conduce templul acvatic eurihalin
Dar într-o zi, Persefona a venit și mi-a spus
Că mi-am schimbat caracterul, devenind unul opus
Metamorfozând conturul soarelui în momentul de apus
Devenind din ce în ce mai trist și mai prost dispus
Am început să vagabondez prin Infern
Plimbându-mă singuratic, deși trăiam etern
Mi-am adunat suferința în sceptrul meu intern
Cautând o altă iubire de tip sempitern
Dar căutând în zadar, lumea mea se dezintegra
Precum trupurile celor păcătoși, a căror suferință accelera
Dorind să mă hrănesc cu urlete, pentru a nu emigra
La suprafața, unde nu mă puteam reintegra.
Am înțeles ideea, de a nu fi dorit
De fiica fratelui meu, care m-a izgonit
Și-am devenind astfel un mitic ipoctit
Iar profeția sumbră, s-a adeverit
Devenind un conducător heteromer
A cărui fericire de tip efemer
A dispărut treptat, transformată-n blastomer
Conturând magia neagră sub formă de izomer"
Și-a încetat brusc povestea, privind ușor în gol
Precum un dependent de-alcool
Întrat în sevraj, criticat benevol
Și atingându-mă pe umăr, asemeni unui discipol
E tristă povestea ta, dragă Hades, care te-nfrucțin din durere
Din perspectiva dragostei, aflat în stadiu de asfixiere
Încercând să-i explic, printr-o conciliere
Pentru a-l iniția în arta de destingere.
Iubirea e un labirint destul de complicat
Odată, pierdut începi să fi asediat
De-un amalgam de sentimente,care te fac treptat
Să devi un personaj dezamăgit și inadaptat
Și lumea ta e un frumos tablou făcut din piese pierdute
Cu care înerci să refaci puzzle-ul ce-l vei termina la senectute
Aceste povești nu-s rare, rai sunt oamenii care vor sa le asculte
Necunoscându-le esențele, care sunt tot mai multe
Privindu-te constat cu fermitate
Că tu refuzi să ieși din drumul ce te-a condus ani buni către pustietate
Te-ai întors brusc din anii petrecuti în lanțuri de anxietate
Ce te-au ținut captiv de-ntreaga societate
Degeaba nu te supui ordinelor, dacă te întorci stânga-nprejur în fața destinului
Și anume să-nfrunzi urletul chinului
Venit direct din inima pământului
Cuprins de dorința lui Hades, Zeul Infernului
Suntem calificați cu o ură motorie
Pe fondul temperamentului acid rămas ca o umbră-n istorie
Ai cunoscut-o și tu-n această călătorie
Plină de miticism, durere ș-gonie
.......................................................
Am adunat lacrimi amare, cu care irig plantația de cactuși cu spini ai societății
Ce au la rădăcină conturul entității
Cândva stăpân al chinului în cadrul eternității
Ce și-a pierdut iubirea pe drumul pustietății
Timpul petrecut în Abis, m-a făcut să-nțeleg
Că-n acest șah meta-fizic, trebuie să fi un bun strateg
Iar pe mulți învinși, am decis să-i dezleg
Încercând să-i scot din acest tablou vitreg
Dar nu am reușit, pentru că Cerber, a venit amenințător
Și observându-i alura de animal-nsăpimântător
Care, cu-a sa putere, ridica și ciocanul lui Thor
Făcându-mă să par un prea timid actor
Am început să strig după ajutor
Către însuși Hades, stăpânul tuturor
Celor din lumea de jos, în acest tablou horror
Sperând să mă scape, de-acest atacator
Acesta se-ntorsese, privind cu admirație
C-o doză melancolică, mirosind ușor a conspirație
Am încercat să scap, de sumbra conflagrație
A cărui desfășurare depășea orice imaginație
Am alergat muribund, ulterior găsind o spadă
Cu care-am atacat Cerberul, lovindu-l în fiecare arcadă
Încercând din răsputeri să provoc o ambuscadă
Pentru a reuși să rezist, cu greu pe baricadă
Într-un final, Cerberul căzut lat
A trebuit să fug, ferindu-mă de corpul anulat
Gândindu-mă că probabil, voi fi apostrofat
Dar suprinzător, Hades m-a lăudat
Toată acțiunea mea, a avut multe urmări
Din partea nefericiților, primind multe urări
Din partea celorlalți, auzeam întrebări
Dar nu puteam răspunde nenumăratelor interpelări
Hades a venit ușor, întinzându-mi toiagul
Având în vârful său, un ochi în formă de rectangul
Și mulțumindu-mi pentru tot ajutorul
Ajutându-l atfel să afle adevărul
"Te-am urmărit din umbră, trecând peste ispiți
Acum, ia toiagul ăsta, fiindcă-i ceea ce meriți
Și poți să devi conducătorul acestor necinstiți
Ce-și ispăsesc pedeapsa, oftând și-ncremeniți"
A trebui să-l refuz,
Încercând să mă scuz
Analizând oferta, devenind puțin confuz
Dacă vreau să devin un intunecat ursuz
Dante mă sfătui să nu mă grăbesc
Căci, s-ar putea c-apoi s-accept și să greșesc
Astfel am început, să stau, să mă-ndoiesc
Dacă merită să dau Infernul pe Ceresc
Hades primi dezamăgit decizia mea finală
Care era un directă și puțin personală
Deși era umbrită de-o mică îndoială
Necatalogând-o lucru de mântuială
Eu căutam pacea, dar aici n-o găseam
Din cauza țipetelor pe care le-auzeam
Meditând decizia lui Hades, ce no prea pricepeam
Dar mulțumindu-mă mereu cu ceea ce aveam
Mi-am dezvoltat, pot spune, latura misogină
Analizând în acest caz latura feminină
Auzind sunetul înghețat de pianină
Ce-mi contura drumul, spre poarta cea senină
Și-mpreună cu Dante, am plecat mulțumiți
Că nu vom rămâne captivi, printre nefericiți
Care se întrebau ce caută doi hoinăriți
În locul din care nu scapi, nici cu rugăminți
Priveam tabloul sinistru, care-ncet dispărea
A cărorui element sumbru mi se întipărea
Vedeam munții înalți de cadavre, ce-mi tăiau răsuflarea
Și vortexuri în care se afunda antimateria
Priveam persoane ce fierbeau în oale gigant
Iar diavolii conturau imaginea de neant
Iar eu, deși nu doream, păream cam arogant
Că nu puteam să-i scot din oalele cu fumigant
Am dezlegat câțiva, ducându-i înapoi
Salvându-i de veșnicul chin al Lumii de Apoi
Auzind în surdină sunete de cimpoi
Având impresia că sunt în pragul unui război
Am revenit în lumea reală, crezând că va fi neschimbată
Trezindu-mă p-un pat al unui spital d-armată
Gândnindu-mă cum am scăpat cu bine din întunecata gloată
Și simțind cum îmi clipea, al treilea ochi din palma dreaptă
Și m-am desprins treptat de-această lume dezintegrată-n părți
Plină de oameni ce nu găsesc comoara ascunsă printre cărți
Și critică artistul, mergând pe prejudecăți
Devenind pentru el niște nori întunecați
Care, în timpul nopții, când răsare luna, camuflează Luceafărul
Întunecând totodată până și adevărul,
Îngrădind orizontul ș-îndoctinând viitorul
Înlocuind arta, cu activități menite să spintece poporul
Mă simt precum un pictor, într-o lume de orbi
Ce-așteaptă o greșeală, precum cadavrul ce este așteptat de corbi
Iar tu, puternic Cronos, cunoașterea mi-o absorbi
Lăsându-mă pustiit și singur, printre ai tăi robi
Mă retrag într-un colț și meditez la vorbele fiului tău
Pe care l-ai izgonit, implantându-i sâmburele ce-l rău
Tăindu-i speranțele precum un fierăstrău
Cu care mi le-ai tăiat și mie, aruncându-mă în însângeraticul pârâu
Dar tot m-am ridicat, mai repede ca Hades și m-am decis
Să te înfrunt. Iar tu, din nou m-ai alungat, de data asta în abis.
Provocându-mi astfel o fractură la axis
Și acum stând în spital, ca un caz de malpraxis.
Mi-au putrezit speranțele legate de dreptate
Pe care le-am plantat pe câmpul de libertate
Dar care, de ani buni, ele au fost ignorate
Atât de tine, cât și de-ntreaga societate
Când am încercat să le atrag atenția, mi-au spus că sunt ateu
Că voi sfârși chinuit, făcând aceeași greșeală c-a lui Prometeu
În ciuda acestui fapt, eram un simplu antinucleu
Ce-a mers după cunoaștere până-n iad, asemeni lui Orfeu.
Ce-am găsit în Infern, era și-n realitate
Sub o ușoară doză plăcută de simplitate
Dar unele lucruri, erau aceleași doar metamorfozate
În acei nori negrii, de-o sumbră enormitate
Timpul petrecut în Abis, m-a făcut să-nțeleg
Că-n acest șah meta-fizic, trebuie să fi un bun strateg
Iar pe mulți învinși, am decis să-i dezleg
Încercând să-i scot din acest tablou vitreg
Iar în lumea noastră acest tablou, este și mai hidos
Am încercat să-l înfrumusețez în mod meticulos
Dar fără ajutor, munca-i fără folos
Fapt ce m-a făcut să devin din ce-n ce mai gelos
Noi, oamenii, nu învățăm din greșeli
Iar cu fiecare generație, suntem tot mai puțin veseli
Dar în fiecare hoinăresc rebeli
Ce-și descifrează psihoza c-un pix și câțiva decibeli
Suntem calificați cu o ură motorie
Pe fondul temperamentului acid rămas ca o umbră-n istorie
Ai cunoscut-o și tu-n această călătorie
Plină de miticism, durere ș-agonie.
Eu unul, am refuzat să fiu un tip heteronom
Alegând nonconformismul, ascuns în fiecare om
Ș-am reușit să-mi micșorez conștiința la forma de atom
Pentru a căuta răspunsul în cel mai mincinos pom
Dar căutând în zadar, lumea mea se dezintegra
Precum trupurile celor păcătoși, a căror suferință accelera
Dorind să mă hrănesc cu urlete, pentru a nu emigra
La suprafața, unde nu mă puteam reintegra
Dar totuși lumea mea, niciodată nu s-a schimbat
A fost aceeași întotdeaună, dar eu n-am observat
Fiidcă iubirea a fost un element care m-a detașat
De toți norii întunecați care m-au catalogat
Dar, din păcate am pierdut-o, neștiind s-o expluatez
Găsind astfel, un mod mai diferit să mă exteriorizez
Concentrându-mă pe un nou tablou, pe care-l desenez
Și de-asta dorm mai mult, să am timp să visez
Dar mai ușor mă exteriorizez prin vers
În locul unui drum drept, prefer unul în sens invers
Descoperind câte-un mister ascuns prin univers
În fiecare reliefare a unui tablou șters
Și totuși lumea e un frumos tablou făcut din piese pierdute
Cu care înerci să refaci puzzle-ul ce-l vei termina la senectute
Aceste povești nu-s rare, rari sunt oamenii care vor să le asculte
Necunoscându-le esențele, care sunt tot mai multe
Suntem calificați c-o mentalitate parșivă
Care ne ține de mii de ani, captivi și-n derivă
Bazându-ne pe spusele unei persoane ce-i dubiasă și persuasivă
Nereușind să ieșim din această formă captivă
Voi puneți prea mult preț pe lucruri materiale
Eu prefer bogăția celor spirituale
Prin care-mi potolesc setea fântânii mintale
Ce uneori îmi provoacă evenimente monumentale
Am devenit străin de multe mentalități
Refuzând să privesc multe oficialități
A căror zâmbet demonic se ascunde sub mustăți
În timp ce implantează ură sub eticheta unor sincerități
Iar tristețea mea tot rătăcind, într-un final m-a nimerit
Și mi-a lăsat un gol adânc, încă neacoperit
Pe fondul faptului, că unii mă cataloghează ca fiind un om nesuferit
Din pricina faptului că, eu sunt mai diferit
În timp, am învățat să nu-mi mai pese de ce zic ei
Care au devenit golani și derbedei
Iar alții pe scara Glasgow întrând în stadiul trei
Eu, în paralel, descoperind secretul dragostei
Adevăru-i o momeală, iar eu m-am lăsat capturat
Am fost suprins să văd că, cei eliberați mi s-au alăturat
Astfel descoperind nivelul structurat
Nu mă mai simțeam singurul cel torturat
Dar eu aveam un secret, față de ceilalți, restul
Era suferința cunoașterii care nu-mi era destul,
Doream să scap de ceea ce-mi suna-n vestibul
Care nu mă lăsa să visez, transformându-mă într-un somnambul
Era sunetul acelor amintiri deșarte
Când în Pomul Cunoașterii am întâlnit un șarpe
A cărui mușcătura a fost una aparte
Detașându-mă față de ceilalți undeva foarte departe
Am reușit să scot veninul, folosind alchimia
Refuzând multe popasuri, până și academia
Încercând din răsputeri să nu modific prozodia
Pentru a nu se confunda uneori cu rapsodia
În lumea mea destăinuită timpul altfel trece
Mulți preferă să intre, tot mai puțini să plece
Încerc să rămân în ritmul meu, nu vreau a vă întrece
Pentru c-asemei Luceafărului rămân : nemuritor și rece.