marți, 29 decembrie 2015

Muribund

Sunt singur pe stradă
Aud un strigăt mut,
Am impresia că e o șaradă
Dar tot singur sunt

E ceață afară
Mă simt cam stingher,
Cu ultimul strop din călimară
Dezvălui acest mister

O imagine dezolantă a lumii
Acum o schițez
În cadrul tainic al lunii
Mă exteriorizez

Scriu versuri cu sânge, aștept să mă luminez
Realitatea-i complicată
Și de-astă mă opresc și contemplez
Fiindcă societatea e destul de stricată

Și m-am cam săturat de acest plan abațial
Să duc acest război în sinea mea
Pentru mine elementul primordial 
Rămâne tot familia

Rămân mândru ca Moto Musashi
Folosind cunoștințele pe post de spadă
Sunt facsinat de ce influențe au avut șașii
Ca modalitate de ieșire din această ambuscadă

vineri, 18 decembrie 2015

Dichiarazione d' amore

Eu nu gândesc ca restul și vreau a mă-nțelege
Rămân ca un Luceafăr, nemuritor și rece
Dintre toate florile, doar pe tine te-aș alege
Fiindcă-n jocul de șah al vieții, tu mă încoronezi ca rege.
În compania ta, universul temporal nici nu observ cum trece
Fiindcă dorința ta, mi-e literă de lege.

Ești o petală fină așternută p-această covertură
Când celelalte flori, imi provoacă numai dezgust și ură.
Ești raza mea de soare, în ziua mea ploioasă
Ești piersica cea dulce, ce tocmai e culeasă
Ești un înger căzut, în rochie de mireasă
Și de-asta nu te vreau tristă ori nervoasă.

Tu reprezinți culoarea tabloului meu
Ce-ar fi doar un chirpici, vândut de un evreu
Tu ești totalitatea visurilor mele
Tu ești, tot ce-mi doresc. În lună și în stele.

duminică, 13 decembrie 2015

Deșteptare

Țara arde, iar politicienii dorm în continuare
De mult era nevoie de o cruntă deșteptare.
În mai toate orașele, oamenii stau în picioare
Trăim în țara-n care, nu prea mai e onoare.

Deșteptare, deșteptare unde ești tu, oare?
Văd că luam inițiativă, numai când lumea moare
Trebuia să acționăm din timp, instaurând teroare
Ca să scăpăm de corupția, ce-i practic o tumoare.

Am stat destul în casă, devenind îndoctrinați mediatic
Alții încă refuză idologia de tip parasiatic.
Alții mereu au încercat să ne calce în picioare
Dar trebuie să rămânem români, chiar dacă uneori doare...
Ne-am deșteptat acum, văzând că lumea moare
Și încă-mi sună-n cap aceeași întrebare :
"De ce vă bateți joc de această țară frumoasă?
Conducători lași, ce n-ați privit în urma voastră..."

Ați preferat hoția, v-ați înșelat soția
Și chiar și scumpa mamă, pe nume România...
Voi, ce vindeți țara și apoi vă lăudați
Ce distrugeți o nație și-o și îndoctrinați
Voi toți cei din conducere, ce vor numai să fure
Iar cei ce cad ca victime, să tacă și să-ndure...

Eu refuz s-accept un viitor ce se curmă
Și-mi pun speranța-n toți, ce se despart de turmă
Și devenind ca mine, oi negre, mai dezghețate
Ce înfruntă curajoase, această nedreptate.

sâmbătă, 12 decembrie 2015

Tristețe

Tristețe 
            de Darius Buzgure

Privind spre geam, ușor observ o stea căzătoare
Să fie oare chiar un semn sau numai o-ntâmplare?
Trăiesc într-o clepsidră, mă simt ca un calif
Am câțiva prieteni, trecuți la catastif.
Într-o lume a falselor speranțe, rămân integru
Dacă mi-aș colora sufletul, ar predomina nuanța de negru
Într-un joc nejucat, fentez faza de atac
De multe ori în loc să comentez, prefer să tac
Am fost lovit de-atâtea ori, dar mereu m-am ridicat
Și mereu m-am opus, când cineva mi-a dictat
Acum tac și sufăr, stând în intuneric
Am pus multe speranțe în oameni de nimic
O să rămân singur și rece, trăind în lumea mea
Deși păream un optimist, ce doar se prefăcea
Închei în același stil macabru
Fiindcă la exerior nu par, dar sunt un cadavru
Ce a murit de mult, odată cu speranțele
Fiindcă de multe ori, am ascuns prestanțele
Așa că voi încheia, rece ca un bibelou
Întorcându-mă trist în propriul cavou.