miercuri, 14 februarie 2018

.romanță

mă uitam prin gol la tine
să umplu golul din mine,
așa mi-a început povestea;
depinde de cine era zisă
căci acum de mine-i scrisă
ș-am să las subiectivitatea să mai aștepte,
fiindc-acum nu prea am regrete.
povestea asta nu are sfârșit
e ca un mit, pe un drum greșit
să cauți iubire
și toți să creadă că tu ai cerșit.
nu stau în banca mea, că nu-s Țiriac,
și lipsa banilor îmi lasa un gust amar
precum un shot de cognac.
dacă-i aveam, probabil îmi lăsa un gust avar.
dar mă enervez de la ei și mă fac albastru
de zici că joc în Avatar.
ce avatare, ce caractere… 
dă puțin scroll în sus
schimba-mi-aș poza de profil,
că uităm ce-am ajuns.
jucăm șotron într-un cadran
destul de pixelat
ce teatru contemporan
puțin prost regizat.
ce epopee sau poate snoavă
despre scumpa societate, ce e mereu bolanavă
tot repet și tot degeaba
scurt sfat pentru petrecere
n-o lăsa pe trecere
tre' să fie petrecută
fiindcă vremea e trecută,
[ia-ți apa sau ia țeapa].
dacă repetiția e mama învățăturii
încerc să-mi dau seama ce e cu
repartiția temperaturii
dintre noi.
adică tu ești caldă, iar eu rece
tu ești rece, eu am devenit cald
toată termodinamica 
mă face să fiu mai calm,
dar toată liniștea e spulberată
de gândul că aceeași poveste
re-trăită cu o altă fată
mă face să devin rece,
și să cred că nu mai trece.
toate aceste priviri deprimante
mă ostenesc
toate aceste boabe din diamante 
mă obosesc
toate aceste persoane șarmante
simt că mă folosesc.
și vreau să plec,
și aș fugi cu tine,
dar tu vrei să rămâi
sunt ca o scândură pierdută
ce are nevoie urgentă d-un cui.
și-l caut în zadar, în cufărul magic
se pare că e de negăsit
e trist s-ai un destin atât de tragic
să tot stagnezi și să devi mai obosit.
eu stau și te aștept sub luna
alba ca laptele,
dacă eram căsătoriți era de miere,
dar din zare s-aud numai șoaptele,
ce critică faptele
și tu deja te-ai pierdut printre ele.
ce bune erau pastele
când le mâncam împreună
acum mănânc singur regrete
ce urmau să se impună
ca să m-ajute să descompun
ceea ce mă făce să des compun
și-o spun
stau în bula asta nemărginită
și păcat, că nu e bula de săpun.
să pun pixul pe foaie,
asta trebuia de mult,
și înainte de orice Soare e doar ploaie,
asta o știe ș-un incult.
O, viață...
ce glumă proastă ești uneori,
oare ești prost zisă 
sau prost scrisă?
mă-ntreb eu,
plimbându-mă-ntre nori.