de Darius Buzgure
Privind spre geam, ușor observ o stea căzătoare
Să fie oare chiar un semn sau numai o-ntâmplare?
Trăiesc într-o clepsidră, mă simt ca un calif
Am câțiva prieteni, trecuți la catastif.
Într-o lume a falselor speranțe, rămân integru
Dacă mi-aș colora sufletul, ar predomina nuanța de negru
Într-un joc nejucat, fentez faza de atac
De multe ori în loc să comentez, prefer să tac
Am fost lovit de-atâtea ori, dar mereu m-am ridicat
Și mereu m-am opus, când cineva mi-a dictat
Acum tac și sufăr, stând în intuneric
Am pus multe speranțe în oameni de nimic
O să rămân singur și rece, trăind în lumea mea
Deși păream un optimist, ce doar se prefăcea
Închei în același stil macabru
Fiindcă la exerior nu par, dar sunt un cadavru
Ce a murit de mult, odată cu speranțele
Fiindcă de multe ori, am ascuns prestanțele
Așa că voi încheia, rece ca un bibelou
Întorcându-mă trist în propriul cavou.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu